duminică, 31 ianuarie 2010

Fără variante

În ţara în care dacă eşti oier, te crezi "războinic al luminii" şi te compari cu Iisus ajungi europarlamentar, unii încearcă să acceadă în funcţii publice şi pe ideea "aşa tată aşa fiu", sperând că numele unui împărat roman îi va ajuta.
Din păcate pentru progenitură, toate aceste argumente devastatoare nu au fost îndeajuns pentru ca o mică parte dintre noi să îl ştampileze. Totuşi cred că meteahna poporului român nu este aceea de a avea parte şi de candidaţi "absurzi" (cel puţin în opinia mea), ci în aceea de a avea parte numai de astfel de candidaţi. Astfel se ajunge la veşnica problemă de a alege între două rele răul cel mai mic.
Se pare că ne confruntăm cu această problemă foarte des, iar aici nu mă refer numai la politică. În general alegerile noastre sunt facute pe "criteriul" ăsta.
Închei totuşi ca de obicei într-o notă uşor optimistă sperând că vom reuşi să facem până la urmă şi alegeri convenabile, nu alegeri a căror rezultat ne face mai puţin rău. Până nu vom ajunge să facem aşa nu vad cum acest popor ar putea să evolueze.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu